Dragostea

Întâia epistolă a lui Pavel către Corinteni

Capitolul 13

Dragostea

1 Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste,
 sunt o aramă sunătoare sau un chimval zăngănitor.
2 Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa;
chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii,
şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic.
3 Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor,
chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.
4 Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate;
dragostea nu pizmuieşte; dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie,
5 nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău,
6 nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr,
7 acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.
8 Dragostea nu va pieri niciodată. Prorociile se vor sfârşi; limbile vor înceta;
cunoştinţa va avea sfârşit.
9 Căci cunoaştem în parte şi prorocim în parte;
10 dar, când va veni ce este desăvârşit, acest „în parte” se va sfârşi.
11 Când eram copil, vorbeam ca un copil, simţeam ca un copil, gândeam ca un copil;
când m-am făcut om mare, am lepădat ce era copilăresc.
12 Acum, vedem ca într-o oglindă, în chip întunecos; dar atunci, vom vedea faţă în faţă.
 Acum, cunosc în parte; dar atunci, voi cunoaşte deplin,
 aşa cum am fost şi eu cunoscut pe deplin.
13 Acum, dar, rămân acestea trei: credinţa, nădejdea şi dragostea;
dar cea mai mare dintre ele este dragostea.