joi, 22 noiembrie 2012

Te laud Doamne câci sânt robul Tău


Te laud Doamne căci sânt robul Tău
Și-n toate lucrurile Tu îmi dai biruință
Mă scapi din ispita celui rău
Și mă ții în dragoste și în credință.

Mă rog ca orșice început
Să-l pot trece cu bine
Ba chiar să pot ca să ajut
Colegii de lângă mine.

Chiar cu o vorbă sau cuvânt
Și să le aduc o îmbărbătare
Căci Dumnezeu prin Duhul Sfânt
Ajută în încercare

Cuvântul Tău e lucrător
El ne redă speranța vie
Și El mă ține biruitor
În lumea cea din pustie.

Îți mulțumesc că pot să trec
Chiar praguri mai înalte
Și nu mă lași ca să mă tulbur 
De nesăbuite șoapte.

Chiar dacă oameni mă pun
Să alerg cu caii la un loc
Eu strig ai milă Doamne bun
Și am biruința.

joi, 1 noiembrie 2012

Curați în neprihănire




Înălțați de Dumnezeu
Cu adevărul Său in inimi
Alergăm și tu și eu‎

Alergăm să spunem lumii
Vestea cea bună de sus
Să rămână cei ce ascultă 
Cu credința în Isus.

Noi rostim cuvântul vieții
Adevărul Lui Cel Sfânt
Care lucrează schimbarea 
Și în cer și pe pământ.

El ne ia povara toată
Pune-n inimă lumina
Și acolo sus pe cruce
Ne dizolvă toată vina.

Să rămânem într-o stare
De cerească fericire
Alergând pe drumul vieții
Curați în neprihănire.



Postări populare