GENESA (FACEREA)
SAU ÎNTÂIA CARTE A LUI MOISE
VREMURILE STRĂVECHI
DE LA FACEREA LUMII PÂNĂ LA AVRAAM
CAPITOLELE 1-11.9.
1
Ioan 1.1-2;Evr 1.10;Ps 8.3;Ps 33.6;Ps 89.11-12;Ps 102.25;Ps 136.5;Ps 146.6;Isa 44.24;Ier 10.12;
Ier 51.15;Zah 12.1;Fapt 14.15;Fapt 17.24;Col 1.16-17;Evr 11.3;Apoc 4.11;Apoc 10.6;
Lumina.
2Pământul era pustiu şi gol; peste faţa adâncului de ape era întuneric, şi Duhul lui Dumnezeu se mişca pe deasupra apelor.
Ier 51.15;Zah 12.1;Fapt 14.15;Fapt 17.24;Col 1.16-17;Evr 11.3;Apoc 4.11;Apoc 10.6;
Ps 33.6;Isa 40.13-14;
3Dumnezeu a zis: "Să fie lumină!" Şi a fost lumină.
Ps 33.9;2Cor 4.6;
4Dumnezeu a văzut că lumina era bună; şi Dumnezeu a despărţit lumina de întuneric.
5Dumnezeu a numit lumina zi, iar întunericul l-a numit noapte. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua întâi.
Ps 74.16;Ps 104.20;
Cerul.
6Dumnezeu a zis: "Să fie o întindere între ape, şi ea să despartă apele de ape."
Iov 37.18;Ps 136.5;Ier 10.12;Ier 51.15;
7Şi Dumnezeu a făcut întinderea, şi ea a despărţit apele care sunt dedesubtul întinderii de apele care sunt deasupra întinderii. Şi aşa a fost.
Prov 8.28;Ps 148.4;
8Dumnezeu a numit întinderea cer. Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a doua.
Pământul.
9Dumnezeu a zis: "Să se strângă la un loc apele care sunt dedesubtul cerului, şi să se arate uscatul!" Şi aşa a fost.
Iov 26.10;Iov 38.8;Ps 33.7;Ps 95.5;Ps 104.9;Ps 136.6;Prov 8.29;Ier 5.22;2Pet 3.5;
10Dumnezeu a numit uscatul pământ, iar grămada de ape a numit-o mări. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
11Apoi Dumnezeu a zis: "Să dea pământul verdeaţă, iarbă cu sămânţă, pomi roditori, care să facă rod după soiul lor şi care să aibă în ei sămânţa lor pe pământ." Şi aşa a fost.
Evr 6.7;Luc 6.44;
12Pământul a dat verdeaţă, iarbă cu sămânţă după soiul ei, şi pomi care fac rod şi care îşi au sămânţa în ei, după soiul lor. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
13Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a treia.
Soarele, luna şi stelele.
14Dumnezeu a zis: "Să fie nişte luminători în întinderea cerului, ca să despartă ziua de noapte; ei să fie nişte semne care să arate vremurile, zilele şi anii;
Deut 4.19;Ps 74.16;Ps 136.7;Ps 74.17;Ps 104.19;
15şi să slujească de luminători în întinderea cerului, ca să lumineze pământul." Şi aşa a fost.
16Dumnezeu a făcut cei doi mari luminători, şi anume: luminătorul cel mai mare ca să stăpânească ziua, şi luminătorul cel mai mic ca să stăpânească noaptea; a făcut şi stelele.
Ps 136.7-9;Ps 148.3-5;Ps 8.3;Iov 38.7;
17Dumnezeu i-a aşezat în întinderea cerului, ca să lumineze pământul,
18să stăpânească ziua şi noaptea, şi să despartă lumina de întuneric. Dumnezeu a văzut că lucrul acesta era bun.
Ier 31.35;
19Astfel, a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a patra.
Vieţuitoarele mării.
20Dumnezeu a zis: "Să mişune apele de vieţuitoare, şi să zboare păsări deasupra pământului pe întinderea cerului."
21Dumnezeu a făcut peştii cei mari şi toate vieţuitoarele care se mişcă şi de care mişună apele, după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei. Dumnezeu a văzut că erau bune.
Gen 6.20;Gen 7.14;Gen 8.19;Ps 104.26;
22Dumnezeu le-a binecuvântat, şi a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi apele mărilor; să se înmulţească şi păsările pe pământ".
Gen 8.17;
23Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a cincea.
Vieţuitoarele pământului.
24Dumnezeu a zis: "Să dea pământul vieţuitoare după soiul lor, vite, târâtoare şi fiare pământeşti, după soiul lor." Şi aşa a fost.
25Dumnezeu a făcut fiarele pământului după soiul lor, vitele după soiul lor şi toate târâtoarele pământului după soiul lor. Dumnezeu a văzut că erau bune.
26Apoi Dumnezeu a zis: "Să facem om după chipul Nostru, după asemănarea Noastră; el să stăpânească peste peştii mării, peste păsările cerului, peste vite, peste tot pământul şi peste toate târâtoarele care se mişcă pe pământ."
Gen 5.1;Gen 9.6;Ps 100.3;Ecl 7.29;Fapt 17.26-29;1Cor 11.7;Efes 4.24;Col 3.10;Iac 3.9;Gen 9.2;Ps 8.6;
27Dumnezeu a făcut pe om după chipul Său, l-a făcut după chipul lui Dumnezeu; parte bărbătească şi parte femeiască i-a făcut.
1Cor 11.7;Gen 5.2;Mal 2.15;Mat 19.4;Marc 10.6;
28Dumnezeu i-a binecuvântat, şi Dumnezeu le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, umpleţi pământul, şi supuneţi-l; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, şi peste orice vieţuitoare care se mişcă pe pământ."
Gen 9.1-7;Lev 26.9;Ps 127.3;Ps 128.3-4;
29Şi Dumnezeu a zis: "Iată că v-am dat orice iarbă care face sămânţă şi care este pe faţa întregului pământ, şi orice pom, care are în el rod cu sămânţă: aceasta să fie hrana voastră."
Gen 9.3;Iov 36.31;Ps 104.14-15;Ps 136.25;Ps 146.7;Fapt 14.17;
30Iar tuturor fiarelor pământului, tuturor păsărilor cerului, şi tuturor vietăţilor care se mişcă pe pământ, care au în ele o suflare de viaţă, le-am dat ca hrană toată iarba verde." Şi aşa a fost.
Ps 145.15-16;Ps 147.9;Iov 38.41;
31Dumnezeu S-a uitat la tot ce făcuse; şi iată că erau foarte bune. Astfel a fost o seară, şi apoi a fost o dimineaţă: aceasta a fost ziua a şasea.
Ps 104.24;1Tim 4.4;
Ziua de odihnă.
1Astfel au fost sfârşite cerurile şi pământul, şi toată oştirea lor.
2
Ps 33.6;
2În ziua a şaptea Dumnezeu Şi-a sfârşit lucrarea, pe care o făcuse; şi în ziua a şaptea S-a odihnit de toată lucrarea Lui pe care o făcuse.
Ex 20.11;Ex 31.17;Deut 5.14;Evr 4.4;
3Dumnezeu a binecuvântat ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că în ziua aceasta S-a odihnit de toată lucrarea Lui, pe care o zidise şi o făcuse.
Neem 9.14;Isa 58.13;
Facerea omului.
4Iată istoria cerurilor şi a pământului, când au fost făcute.
Gen 1.1;Ps 90.1-2;
5În ziua când a făcut Domnul Dumnezeu un pământ şi ceruri, nu era încă pe pământ nici un copăcel de câmp şi nici o iarbă de pe câmp nu încolţea încă: fiindcă Domnul Dumnezeu nu dăduse încă ploaie pe pământ şi nu era nici un om ca să lucreze pământul.
Gen 1.12;Ps 104.14;Iov 38.26-28;Gen 3.23;
6Ci un abur se ridica de pe pământ şi uda toată faţa pământului.
7Domnul Dumnezeu a făcut pe om din ţărâna pământului, i-a suflat în nări suflare de viaţă, şi omul s-a făcut astfel un suflet viu.
Gen 3.19-23;Ps 103.14;Ecl 12.7;Isa 64.8;1Cor 15.47;Iov 33.4;Fapt 17.25;Gen 7.22;Isa 2.22;1Cor 15.45;
Raiul.
8Apoi Domnul Dumnezeu a sădit o grădină în Eden, spre răsărit; şi a pus acolo pe omul pe care-l întocmise.
Gen 13.10;Isa 51.3;Ezec 28.13;Ioel 2.3;Gen 3.24;Gen 4.16;2Împ 19.12;Ezec 27.23;Gen 2.15;
9Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare, şi pomul vieţii în mijlocul grădinii, şi pomul cunoştinţei binelui şi răului.
Ezec 31.8;Gen 3.22;Prov 3.18;Prov 11.30;Apoc 2.7;Apoc 22.2-14;Gen 2.17;
10Un râu ieşea din Eden şi uda grădina; şi de acolo se împărţea şi se făcea patru braţe.
11Numele celui dintâi este Pison; el înconjoară toată ţara Havila, unde se găseşte aur.
Gen 25.18;
12Aurul din ţara aceasta este bun; acolo se găseşte şi bedelion şi piatră de onix.
Num 11.7;
13Numele râului al doilea este Ghihon; el înconjoară toată ţara Cuş.
14Numele celui de al treilea este Hidechel (Adică: Tigru.): el curge la răsăritul Asiriei. Al patrulea râu este Eufratul.
Dan 10.4;
15Domnul Dumnezeu a luat pe om şi l-a aşezat în grădina Edenului, ca s-o lucreze şi s-o păzească.
Gen 2.8;
16Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: "Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină;
17dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit."
Gen 2.9;Gen 3.1-17;Gen 3.3-19;Rom 6.23;1Cor 15.56;Iac 1.15;1Ioan 5.16;
Facerea femeii.
18Domnul Dumnezeu a zis: "Nu este bine ca omul să fie singur; am să-i fac un ajutor potrivit pentru el."
Gen 3.12;1Cor 11.9;1Tim 2.13;
19Domnul Dumnezeu a făcut din pământ toate fiarele câmpului şi toate păsările cerului; şi le-a adus la om, ca să vadă cum are să le numească; şi orice nume pe care-l dădea omul fiecărei vieţuitoare, acela-i era numele.
Gen 1.20-24;Ps 8.6;Gen 6.20;
20Şi omul a pus nume tuturor vitelor, păsărilor cerului şi tuturor fiarelor câmpului; dar, pentru om, nu s-a găsit nici un ajutor, care să i se potrivească.
21Atunci Domnul Dumnezeu a trimis un somn adânc peste om, şi omul a adormit; Domnul Dumnezeu a luat una din coastele lui şi a închis carnea la locul ei.
Gen 15.12;1Sam 26.12;
22Din coasta pe care o luase din om, Domnul Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om.
Prov 18.22;Evr 13.4;
23Şi omul a zis: "Iată în sfârşit aceea care este os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi, femeie, (în evreieşte "işa" vine de la un cuvânt care înseamnă bărbat "iş") pentru că a fost luată din om."
Gen 29.14;Jud 9.2;2Sam 5.1;2Sam 19.13;Efes 5.30;1Cor 11.8;
24De aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa, şi se va lipi de nevasta sa, şi se vor face un singur trup.
Gen 31.15;Ps 45.10;Mat 19.5;Marc 10.7;1Cor 6.16;Efes 5.31;
Ispitirea femeii.
25Omul şi nevasta lui erau amândoi goi, şi nu le era ruşine.
Gen 3.7-11;Ex 32.25;Isa 47.3;
3
1Şarpele era mai şiret decât toate fiarele câmpului pe care le făcuse Domnul Dumnezeu. El a zis femeii: "Oare a zis Dumnezeu cu adevărat: "Să nu mâncaţi din toţi pomii din grădină?"
Apoc 12.9;Apoc 20.2;Mat 10.16;2Cor 11.3;
2Femeia a răspuns şarpelui: "Putem să mâncăm din rodul tuturor pomilor din grădină."
3Dar despre rodul pomului din mijlocul grădinii, Dumnezeu a zis: "Să nu mâncaţi din el, şi nici să nu vă atingeţi de el, ca să nu muriţi."
Gen 2.17;
4Atunci şarpele a zis femeii: "Hotărât, că nu veţi muri:
Gen 3.13;2Cor 11.3;1Tim 2.14;
5dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii, şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul".
Gen 3.7;Fapt 26.18;
6Femeia a văzut că pomul era bun de mâncat şi plăcut de privit, şi că pomul era de dorit ca să deschidă cuiva mintea. A luat deci din rodul lui, şi a mâncat; a dat şi bărbatului ei, care era lângă ea, şi bărbatul a mâncat şi el.
1Tim 2.14;Gen 3.12-17;
Păcatul lui Adam.
7Atunci li s-au deschis ochii la amândoi; au cunoscut că erau goi, au cusut laolaltă frunze de smochin şi şi-au făcut şorţuri (Sau: cingători.) din ele.
Gen 3.5;Gen 2.25;
8Atunci au auzit glasul Domnului Dumnezeu, care umbla prin grădină în răcoarea zilei (Evreieşte: vântul.): şi omul şi nevasta lui s-au ascuns de Faţa Domnului Dumnezeu printre pomii din grădină.
Iov 38.1;Iov 31.33;Ier 23.24;Amos 9.3;
9Dar Domnul Dumnezeu a chemat pe om, şi i-a zis: "Unde eşti?"
10El a răspuns: "Ţi-am auzit glasul în grădină; şi mi-a fost frică, pentru că eram gol, şi m-am ascuns."
Gen 2.25;Ex 3.6;1Ioan 3.20;
11Şi Domnul Dumnezeu a zis: "Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?"
12Omul a răspuns: "Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat."
Gen 2.18;Iov 31.33;Prov 28.13;
13Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: "Ce ai făcut?" Femeia a răspuns: "Şarpele m-a amăgit, şi am mâncat din pom."
Gen 3.4;2Cor 11.3;1Tim 2.14;
14Domnul Dumnezeu a zis şarpelui: "Fiindcă ai făcut lucrul acesta, blestemat eşti între toate vitele şi între toate fiarele de pe câmp; în toate zilele vieţii tale să te târăşti pe pântece, şi să mănânci ţărână.
Isa 65.25;Mic 7.17;
15Vrăjmăşie voi pune între tine şi femeie, între sămânţa ta şi sămânţa ei. Aceasta îţi va zdrobi capul, şi tu îi vei zdrobi călcâiul."
Mat 3.7;Mat 13.38;Mat 23.33;Ioan 8.44;Fapt 13.10;1Ioan 3.8;Ps 132.11;Isa 7.14;Mic 5.3;Mat 1.23-25;
Luc 1.31-35;Gal 4.4;Rom 16.20;Col 2.15;Evr 1.14;1Ioan 5.5;Apo 12.7-17;Ps 48.6;Isa 13.8;Isa 21.3;
Ioan 16.21;1Tim 2.15; 16Femeii i-a zis: "Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine."
Luc 1.31-35;Gal 4.4;Rom 16.20;Col 2.15;Evr 1.14;1Ioan 5.5;Apo 12.7-17;Ps 48.6;Isa 13.8;Isa 21.3;
Ioan 16.21;1Tim 2.15; 16Femeii i-a zis: "Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii, şi dorinţele tale se vor ţine după bărbatul tău, iar el va stăpâni peste tine."
Gen 4.7;1Cor 11.3;1Cor 14.34;Efes 5.22-24;1Tim 2.21-22;Tit 2.5;1Pet 3.1-6;1Sam 15.13;
17Omului i-a zis: "Fiindcă ai ascultat de glasul nevestei tale, şi ai mâncat din pomul despre care îţi poruncisem: "Să nu mănânci deloc din el", blestemat este acum pământul din pricina ta. Cu multă trudă să-ţi scoţi hrana din el în toate zilele vieţii tale;
Gen 3.6;Ecl 1.2-3;Isa 24.5-6;Rom 8.20;Iov 5.7;Ecl 2.23;Iov 31.40;
18spini şi pălămidă să-ţi dea, şi să mănânci iarba de pe câmp.
Ps 104.14;Ecl 1.13;2Tes 3.10;
19În sudoarea feţei tale să-ţi mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământ, căci din el ai fost luat; căci ţărână eşti, şi în ţărână te vei întoarce."
Gen 2.7;Iov 21.26;Iov 34.15;Ps 104.29;Ecl 3.20;Ecl 12.7;Rom 5.12;Evr 9.27;Gen 3.5;Isa 19.12;Isa 47.12-13;Ier 22.23;
20Adam a pus nevestei sale numele Eva (Adică: Viaţă.): căci ea a fost mama tuturor celor vii.
21Domnul Dumnezeu a făcut lui Adam şi nevestei lui haine de piele, şi i-a îmbrăcat cu ele.
22Domnul Dumnezeu a zis: "Iată că omul a ajuns ca unul din Noi, cunoscând binele şi răul. Să-l împiedicăm dar acum ca nu cumva să-şi întindă mâna, să ia şi din pomul vieţii, să mănânce din el, şi să trăiască în veci."
Gen 2.9;Gen 4.2;Gen 9.20;
23De aceea Domnul Dumnezeu l-a izgonit din grădina Edenului, ca să lucreze pământul, din care fusese luat.
Gen 2.8;
24Astfel a izgonit El pe Adam; şi la răsăritul grădinii Edenului a pus nişte heruvimi, care să învârtească o sabie învăpăiată, ca să păzească drumul care duce la pomul vieţii.
Ps 104.4;Evr 1.7;Ex 25.18-22;Ezec 28.11-16;
Cain şi Abel.
1Adam s-a împreunat cu nevasta sa Eva; ea a rămas însărcinată, şi a născut pe Cain. Şi a zis: "Am căpătat un om cu ajutorul Domnului!"
2A mai născut şi pe fratele său Abel. Abel era cioban, iar Cain era plugar.
4
Gen 3.23;Gen 9.20;
3După o bucată de vreme, Cain a adus Domnului o jertfă de mâncare (Sau: o jertfă pentru păcat.) din roadele pământului.
Num 18.12;
4Abel a adus şi el o jertfă de mâncare din oile întâi născute ale turmei lui şi din grăsimea lor. Domnul a privit cu plăcere spre Abel şi spre jertfa lui;
Num 18.17;Prov 3.9;Evr 11.4;
5dar spre Cain şi spre jertfa lui, n-a privit cu plăcere. Cain s-a mâniat foarte tare, şi i s-a posomorât faţa.
Gen 31.2;
6Şi Domnul a zis lui Cain: "Pentru ce te-ai mâniat, şi pentru ce ţi s-a posomorât faţa?
7Nu-i aşa? Dacă faci bine, vei fi bine primit; dar dacă faci rău, păcatul pândeşte la uşă; dorinţa lui se ţine după tine, dar tu să-l stăpâneşti."
Iac 1.15;
8Însă Cain a zis fratelui său Abel: "Haidem să ieşim la câmp." Dar pe când erau la câmp, Cain s-a ridicat împotriva fratelui său Abel, şi l-a omorât.
Mat 23.35;1Ioan 3.12;Iuda 11;
Pedeapsa lui Cain.
9Domnul a zis lui Cain: "Unde este fratele tău Abel?" El a răspuns: "Nu ştiu. Sunt eu păzitorul fratelui meu?"
Ps 9.12;Ioan 8.44;
10Şi Dumnezeu a zis: "Ce ai făcut? Glasul sângelui fratelui tău strigă din pământ la Mine.
Evr 12.24;Apoc 6.10;
11Acum blestemat eşti tu, izgonit din ogorul acesta, care şi-a deschis gura ca să primească din mâna ta sângele fratelui tău!
12Când vei lucra pământul, să nu-ţi mai dea bogăţia lui. Pribeag şi fugar să fii pe pământ."
13Cain a zis Domnului: "Pedeapsa mea e prea mare ca s-o pot suferi.
14Iată că Tu mă izgoneşti azi de pe faţa pământului; eu voi trebui să mă ascund de Faţa Ta, şi să fiu pribeag şi fugar pe pământ; şi oricine mă va găsi, mă va omorî."
Iov 15.20-24;Ps 51.11;Gen 9.6;Num 35.19-27;
15Domnul i-a zis: "Nicidecum; ci dacă va omorî cineva pe Cain, Cain să fie răzbunat de şapte ori." Şi Domnul a hotărât un semn pentru Cain, ca oricine îl va găsi, să nu-l omoare.
Ps 79.12;Ezec 9.4-6;
16Apoi, Cain a ieşit din Faţa Domnului, şi a locuit în ţara Nod (Adică: Fugă.), la răsărit de Eden.
2Împ 13.23;2Împ 24.20;Ier 23.39;Ier 52.3;
Cain şi urmaşii lui.
17Cain s-a împreunat cu nevasta sa; ea a rămas însărcinată şi a născut pe Enoh. El a început apoi să zidească o cetate, şi a pus acestei cetăţi numele fiului său Enoh.
Ps 49.11;
18Enoh a fost tatăl lui Irad; Irad a fost tatăl lui Mehuiael; Mehuiael a fost tatăl lui Metuşael; şi Metuşael a fost tatăl lui Lameh.
19Lameh şi-a luat două neveste: numele uneia era Ada, şi numele celeilalte era Ţila.
20Ada a născut pe Iabal: el a fost tatăl celor ce locuiesc în corturi şi păzesc vitele.
21Numele fratelui său era Iubal: el a fost tatăl tuturor celor ce cântă cu alăuta şi cu cavalul.
Rom 4.11-12;
22Ţila, de partea ei, a născut şi ea pe Tubal-Cain, făuritorul tuturor uneltelor de aramă şi de fier. Sora lui Tubal-Cain era Naama.
23Lameh a zis nevestelor sale: "Ada şi Ţila, ascultaţi glasul meu! Nevestele lui Lameh, ascultaţi cuvântul meu! Am omorât un om pentru rana mea, Şi un tânăr pentru vânătăile mele.
24Cain va fi răzbunat de şapte ori, Iar Lameh de şaptezeci de ori câte şapte."
Gen 4.15;
Naşterea lui Set.
25Adam s-a împreunat iarăşi cu nevasta sa; ea a născut un fiu, şi i-a pus numele Set (Adică: Înlocuit.); "căci", a zis ea, "Dumnezeu mi-a dat o altă sămânţă în locul lui Abel, pe care l-a ucis Cain."
Gen 5.3;
26Lui Set i s-a născut şi lui un fiu, şi i-a pus numele Enos. Atunci au început oamenii să cheme Numele Domnului.
Gen 5.6;1Împ 18.24;Ps 116.17;Ioel 2.32;Ţef 3.9;1Cor 1.2;
Urmaşii lui Adam prin Set până la Noe.
1Iată cartea neamurilor lui Adam. În ziua când a făcut Dumnezeu pe om, l-a făcut după asemănarea lui Dumnezeu.
5
1Cron 1.1;Luca 3.38;Gen 1.26;Efes 4.24;Col 3.10;
2I-a făcut parte bărbătească şi parte femeiască, i-a binecuvântat, şi le-a dat numele de "om", în ziua când au fost făcuţi.
Gen 1.27;
3La vârsta de o sută treizeci de ani, Adam a născut un fiu după chipul şi asemănarea lui, şi i-a pus numele Set.
Gen 4.25;
4După naşterea lui Set, Adam a trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
1Cro 1.1;Gen 1.28;
5Toate zilele pe care le-a trăit Adam, au fost de nouă sute trei zeci de ani; apoi a murit.
Gen 3.19;Evr 9.27;
6La vârsta de o sută cinci ani, Set a născut pe Enos.
Gen 4.26;
7După naşterea lui Enos, Set a mai trăit opt sute şapte ani, şi a născut fii şi fiice.
8Toate zilele lui Set au fost de nouă sute doisprezece ani; apoi a murit.
9La vârsta de nouăzeci de ani, Enos a născut pe Cainan.
10După naşterea lui Cainan, Enos a mai trăit opt sute cincisprezece ani, şi a născut fii şi fiice.
11Toate zilele lui Enos au fost de nouă sute cinci ani; apoi a murit.
12La vârsta de şaptezeci de ani, Cainan a născut pe Mahalaleel.
13După naşterea lui Mahalaleel, Cainan a mai trăit opt sute patruzeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
14Toate zilele lui Cainan au fost de nouă sute zece ani; apoi a murit.
15La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Mahalaleel a născut pe Iared.
16După naşterea lui Iared, Mahalaleel a mai trăit opt sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
17Toate zilele lui Mahalaleel au fost de opt sute nouăzeci şi cinci de ani; apoi a murit.
18La vârsta de o sută şaizeci şi doi de ani, Iared a născut pe Enoh.
Iuda 14-15;
19După naşterea lui Enoh, Iared a mai trăit opt sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
20Toate zilele lui Iared au fost de nouă sute şaizeci şi doi de ani; apoi a murit.
21La vârsta de şaizeci şi cinci de ani, Enoh a născut pe Metusala.
22După naşterea lui Metusala, Enoh a umblat cu Dumnezeu trei sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
Gen 6.9;Gen 17.1;Gen 24.40;2Împ 20.3;Ps 16.8;Ps 116.9;Ps 128.1;Mic 6.8;Mal 2.6;
23Toate zilele lui Enoh au fost trei sute şaizeci şi cinci de ani.
24Enoh a umblat cu Dumnezeu; apoi nu s-a mai văzut, pentru că l-a luat Dumnezeu.
2Împ 2.11;Evr 11.5;
25La vârsta de o sută optzeci şi şapte de ani, Metusala a născut pe Lameh.
26După naşterea lui Lameh, Metusala a mai trăit şapte sute optzeci şi doi de ani; şi a născut fii şi fiice.
27Toate zilele lui Metusala au fost de nouă sute şaizeci şi nouă de ani; apoi a murit.
28La vârsta de o sută optzeci şi doi de ani, Lameh a născut un fiu.
29El i-a pus numele Noe (Adică: mângâiere.), zicând: "Acesta ne va mângâia pentru osteneala şi truda mâinilor noastre, care vin din acest pământ, pe care l-a blestemat Domnul."
Gen 3.17;Gen 4.11;
30După naşterea lui Noe, Lameh a mai trăit cinci sute nouă zeci şi cinci de ani; şi a născut fii şi fiice.
31Toate zilele lui Lameh au fost de şapte sute şaptezeci şi şapte de ani; apoi a murit.
32Noe, la vârsta de cinci sute de ani, a născut pe Sem, Ham şi Iafet.
Gen 6.10;Gen 10.21;
Stricăciunea oamenilor.
1Când au început oamenii să se înmulţească pe faţa pământului, şi li s-au născut fete,
6
Gen 1.28;
2fiii lui Dumnezeu au văzut că fetele oamenilor erau frumoase; şi din toate şi-au luat de neveste pe acelea pe care şi le-au ales.
Deut 7.3-4;
3Atunci Domnul a zis: "Duhul Meu nu va rămâne (Sau: Nu se va lupta, sau nu va stăpâni.) pururea în om, căci şi omul nu este decât carne păcătoasă: totuşi (Sau: de aceea.) zilele lui vor fi de o sută douăzeci de ani."
Gal 5.10-17;1Pet 3.19-20;Ps 78.39;
4Uriaşii erau pe pământ în vremurile acelea, şi chiar şi după ce s-au împreunat fiii lui Dumnezeu cu fetele oamenilor, şi le-au născut ele copii: aceştia erau vitejii care au fost în vechime, oameni cu nume.
5Domnul a văzut că răutatea omului era mare pe pământ, şi că toate întocmirile gândurilor din inima lui erau îndreptate în fiecare zi numai spre rău.
Gen 8.21;Deut 29.19;Prov 6.18;Mat 15.19;
6I-a părut rău Domnului că a făcut pe om pe pământ, şi S-a mâhnit în inima Lui.
Num 23.19;1Sam 15.11-29;2Sam 24.16;Mal 3.6;Iac 1.17;Isa 63.10;Efes 4.30;
7Şi Domnul a zis: "Am să şterg de pe faţa pământului pe omul pe care l-am făcut, de la om până la vite, până la târâtoare, şi până la păsările cerului; căci Îmi pare rău că i-am făcut."
Noe.
8Dar Noe a căpătat milă înaintea Domnului.
Gen 19.19;Ex 33.12-17;Luc 1.30;Fapt 7.46;
9Iată care sunt urmaşii lui Noe. Noe era un om neprihănit şi fără pată între cei din vremea lui: Noe umbla cu Dumnezeu.
Gen 7.1;Ezec 14.14-20;Rom 1.17;Evr 11.7;2Pet 2.5;Gen 5.22;
10Noe a născut trei fii: Sem, Ham şi Iafet.
Gen 5.32;
11Pământul era stricat înaintea lui Dumnezeu, pământul era plin de silnicie.
Gen 7.1;Gen 10.9;Gen 13.13;2Cron 34.27;Luc 1.6;Rom 2.13;Rom 3.19;Ezec 8.17;Ezec 28.16;Hab 2.8-17;
12Dumnezeu S-a uitat spre pământ, şi iată că pământul era stricat; căci orice făptură îşi stricase calea pe pământ.
Gen 18.21;Ps 14.2;Ps 33.13-14;Ps 53.2-3;
13Atunci Dumnezeu a zis lui Noe: "Sfârşitul oricărei făpturi este hotărât înaintea Mea, fiindcă au umplut pământul de silnicie; iată, am să-i nimicesc împreună cu pământul.
Ier 51.13;Ezec 7.2-6;Amos 8.2;1Pet 4.7;Gen 6.17;
14Fă-ţi o corabie din lemn de gofer (chiparos); corabia aceasta s-o împarţi în cămăruţe, şi s-o tencuieşti cu smoală pe dinăuntru şi pe dinafară.
15Iată cum s-o faci: corabia să aibă trei sute de coţi în lungime, cincizeci de coţi în lăţime şi treizeci de coţi în înălţime.
16Să faci corabiei o fereastră (Sau: acoperiş), sus, lată de un cot; uşa s-o pui în latura corabiei; şi să faci un rând de cămări jos, altul la mijloc şi altul sus.
17Şi, iată că Eu am să fac să vină un potop de ape pe pământ, ca să nimicească orice făptură de sub cer, care are suflare de viaţă; tot ce este pe pământ va pieri.
Gen 6.13;Gen 7.4-23;2Pet 2.5;
18Dar cu tine fac un legământ; să intri în corabie, tu şi fiii tăi, nevasta ta şi nevestele fiilor tăi împreună cu tine.
Gen 7.1-13;1Pet 3.20;2Pet 2.5;
19Din tot ce trăieşte, din orice făptură, să iei în corabie câte două din fiecare soi, ca să le ţii vii cu tine: să fie o parte bărbătească şi o parte femeiască.
Gen 7.8-16;
20Din păsări după soiul lor, din vite după soiul lor, şi din toate târâtoarele de pe pământ după soiul lor, să vină la tine înăuntru câte două din fiecare soi, ca să le ţii cu viaţă.
Gen 7.9-15;Gen 2.9;
21Şi tu, ia-ţi din toate bucatele care se mănâncă, şi fă-ţi merinde din ele, ca să-ţi slujească de hrană ţie şi lor."
22Aşa a şi făcut Noe: a făcut tot ce-i poruncise Dumnezeu.
Evr 11.7;Ex 40.16;Gen 7.5-16;
Noe intră în corabie.
1Domnul a zis lui Noe: "Intră în corabie, tu şi toată casa ta; căci te-am văzut fără prihană înaintea Mea în neamul acesta de oameni.
7
Gen 7.13;Mat 24.38;Luc 17.26;Evr 11.7;1Pet 3.20;2Pet 2.5;Gen 6.9;Ps 33.18-19;Prov 10.9-9;2Pet 2.9;
2Ia cu tine câte şapte perechi din toate dobitoacele curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască; o pereche din dobitoacele care nu sunt curate, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască;
Gen 7.8;Lev.Cap 11;Lev 10.10;Ezec 44.23;
3şi câte şapte perechi de asemenea, din păsările cerului, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, pentru ca să le ţii vie sămânţa pe toată faţa pământului.
4Căci după şapte zile, voi face să ploaie pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi; şi voi şterge astfel de pe faţa pământului toate făpturile pe care le-am făcut."
Gen 7.12-17;
5Noe a făcut tot ce-i poruncise Domnul.
Gen 6.22;
6Noe era de şase sute de ani, când a venit potopul pe pământ.
7Şi Noe a intrat în corabie cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi, din pricina apelor potopului.
Gen 7.1;
8Din dobitoacele curate şi din dobitoacele necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ,
9au intrat în corabie la Noe, două câte două, câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, aşa cum poruncise Dumnezeu lui Noe.
Potopul.
10După cele şapte zile, au venit apele potopului pe pământ.
11În anul al şasesutelea al vieţii lui Noe, în luna a doua, în ziua a şaptesprezecea a lunii, în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor.
Gen 8.3;Prov 8.28;Ezec 26.19;Gen 1.7;Gen 8.2;Ps 78.23;
12Ploaia a căzut pe pământ patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi.
Gen 7.4-17;
13În aceeaşi zi au intrat în corabie: Noe, Sem, Ham şi Iafet, fiii lui Noe, nevasta lui Noe şi cele trei neveste ale fiilor lui cu ei:
Gen 7.1;Gen 7.7;Gen 6.18;Evr 11.7;1Pet 3.20;2Pet 2.5;
14ei, şi toate fiarele câmpului, după soiul lor, toate vitele după soiul lor, toate târâtoarele care se târăsc pe pământ după soiul lor, toate păsările după soiul lor, toate păsărelele, tot ce are aripi.
Gen 7.2-9;
15Au intrat în corabie la Noe, două câte două, din orice făptură care are suflare de viaţă.
Gen 6.10;
16Cele care au intrat, erau câte o parte bărbătească şi câte o parte femeiască, din orice făptură, după cum poruncise Dumnezeu lui Noe. Apoi Domnul a închis uşa după el.
Gen 7.2-3;
17Potopul a fost patruzeci de zile pe pământ. Apele au crescut şi au ridicat corabia, şi ea s-a înălţat deasupra pământului.
Gen 7.4-12;
18Apele au ajuns mari şi au crescut foarte mult pe pământ, şi corabia plutea pe deasupra apelor.
Ps 104.26;
19Apele au ajuns din ce în ce mai mari şi toţi munţii înalţi, care sunt sub cerul întreg, au fost acoperiţi.
Ps 104.6;Ier 3.23;
20Cu cincisprezece coţi s-au înălţat apele deasupra munţilor, care au fost acoperiţi.
21Şi a pierit orice făptură care se mişca pe pământ, atât păsările cât şi vitele şi fiarele, tot ce se târa pe pământ, şi toţi oamenii.
Gen 7.4;Gen 6.13-17;Iov 22.16;Mat 24.39;Luc 17.27;2Pet 3.6;
22Tot ce răsufla, tot ce avea suflare de duh de viaţă în nări, tot ce era pe pământul uscat, a murit.
Gen 2.7;
23Toate făpturile care erau pe faţa pământului au fost nimicite, de la om până la vite, până la târâtoare şi până la păsările cerului: au fost nimicite de pe pământ. N-a rămas decât Noe şi ce era cu el în corabie.
1Pet 3.20;2Pet 1.5;2Pet 3.6;
24Apele au fost mari pe pământ o sută cincizeci de zile.
Gen 8.3-4;Gen 7.11;
Sfârşitul potopului.
1Dumnezeu Şi-a adus aminte de Noe, de toate vieţuitoarele şi de toate vitele care erau cu el în corabie; şi Dumnezeu a făcut să sufle un vânt pe pământ, şi apele s-au potolit.
8
Gen 19.29;Ex 2.24;1Sam 2.19;Ex 14.21;
2Izvoarele Adâncului şi stăvilarele cerurilor au fost închise, şi ploaia din cer a fost oprită.
Gen 7.11;Iov 38.37;
3Apele au scăzut de pe faţa pământului, scurgându-se şi împuţinându-se, şi, după o sută cincizeci de zile, apele s-au micşorat.
Gen 7.24;
4În luna a şaptea, în ziua a şaptesprezecea a lunii, corabia s-a oprit pe munţii Ararat.
5Apele au mers scăzând până în luna a zecea. În luna a zecea, în ziua întâi a lunii, s-au văzut vârfurile munţilor.
6După patruzeci de zile, Noe a deschis fereastra corabiei pe care o făcuse.
Gen 6.16;
7A dat drumul unui corb, care a ieşit, ducându-se şi întorcându-se, până când au secat apele de pe pământ.
8A dat drumul şi unui porumbel, ca să vadă dacă scăzuseră apele de pe faţa pământului.
9Dar porumbelul n-a găsit nici un loc ca să-şi pună piciorul, şi s-a întors la el în corabie, căci erau ape pe toată faţa pământului. Noe a întins mâna, l-a luat, şi l-a băgat la el în corabie.
10A mai aşteptat alte şapte zile, şi iarăşi a dat drumul porumbelului din corabie.
11Porumbelul s-a întors la el spre seară; şi iată că în ciocul lui era o frunză de măslin ruptă de curând. Noe a cunoscut astfel că apele scăzuseră pe pământ.
12A mai aşteptat alte şapte zile; şi a dat drumul porumbelului. Dar porumbelul nu s-a mai întors la el.
13În anul şase sute unu, în luna întâi, în ziua întâi a lunii, apele secaseră pe pământ. Noe a ridicat învelitoarea corabiei: s-a uitat, şi iată că faţa pământului se uscase.
14În luna a doua, în a douăzeci şi şaptea zi a lunii, pământul era uscat de tot.
Ieşirea lui Noe din corabie.
15Atunci Dumnezeu a vorbit lui Noe, şi i-a zis:
16"Ieşi din corabie, tu şi nevasta ta, fiii tăi şi nevestele fiilor tăi cu tine!
Gen 7.13;
17Scoate afară împreună cu tine toate vieţuitoarele de tot felul care sunt cu tine, atât păsările cât şi vitele şi toate târâtoarele care se târăsc pe pământ: să mişune pe pământ, să crească şi să se înmulţească pe pământ."
Gen 7.15;Gen 1.23;
18Şi Noe a ieşit afară cu fiii săi, cu nevasta sa şi cu nevestele fiilor săi.
19Toate dobitoacele, toate târâtoarele, toate păsările, tot ce se mişcă pe pământ, după soiurile lor, au ieşit din corabie.
20Noe a zidit un altar Domnului; a luat din toate dobitoacele curate şi din toate păsările curate, şi a adus arderi de tot pe altar.
Cap 11;
21Domnul a mirosit un miros plăcut; şi Domnul a zis în inima Lui: "Nu voi mai blestema pământul, din pricina omului, pentru că întocmirile gândurilor din inima omului sunt rele din tinereţea lui; şi nu voi mai lovi tot ce este viu, cum am făcut.
Lev 1.9;Ezec 10.41;2Cor 2.15;Efes 5.2;Gen 3.17;Gen 6.17;Gen 6.5;Iov 14.4;
Iov 15.14;Ps 51.5;Ier 17.9;Mat 15.19;Rom 1.31;Rom 3.23;Gen 9.11-15; 22Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!"
Iov 15.14;Ps 51.5;Ier 17.9;Mat 15.19;Rom 1.31;Rom 3.23;Gen 9.11-15; 22Cât va fi pământul, nu va înceta semănatul şi seceratul, frigul şi căldura, vara şi iarna, ziua şi noaptea!"
Isa 54.9;Ier 33.20-25;
Dumnezeu binecuvântează pe Noe.
1Dumnezeu a binecuvântat pe Noe şi pe fiii săi, şi le-a zis: "Creşteţi, înmulţiţi-vă, şi umpleţi pământul.
9
Gen 9.7-19;Gen 1.28;Gen 10.32;
2S-apuce groaza şi frica de voi pe orice dobitoc de pe pământ, pe orice pasăre a cerului, pe tot ce se mişcă pe pământ şi pe toţi peştii mării: vi le-am dat în mâinile voastre!
Gen 1.58;Osea 2.18;
3Tot ce se mişcă şi are viaţă, să vă slujească de hrană: toate acestea vi le dau, ca şi iarba verde.
Deut 12.15;Deut 14.3-11;Fapt 10.12-13;Gen 1.29;Rom 14.14;1Cor 10.23-26;Col 2.16;1Tim 4.3-4;
4Numai carne cu viaţa ei, adică sângele ei, să nu mâncaţi.
Lev 17.10-14;Lev 11.26;Deut 12.23;1Sam 14.33;Fapt 15.20-19;
5Căci voi cere înapoi sângele vieţilor voastre; îl voi cere înapoi de la orice dobitoc; şi voi cere înapoi viaţa omului din mâna omului, din mâna oricărui om, care este fratele lui.
Ex 21.28;Gen 4.9-10;Ps 9.12;Fapt 17.26;
6Dacă varsă cineva sângele omului, şi sângele lui să fie vărsat de om; căci Dumnezeu a făcut pe om după chipul Lui.
Ex 21.12-14;Lev 24.17;Mat 26.52;Apoc 13.10;Gen 1.27;
7Iar voi, creşteţi şi înmulţiţi-vă; răspândiţi-vă pe pământ, şi înmulţiţi-vă pe el!"
Gen 9.1-19;Gen 1.28;
Legământul lui Dumnezeu cu Noe.
8Dumnezeu a mai vorbit lui Noe şi fiilor lui care erau cu el, şi a zis:
9"Iată, Eu fac un legământ cu voi, şi cu sămânţa voastră, care va veni după voi;
Gen 6.18;Isa 54.9;
10cu toate vieţuitoarele, care sunt cu voi, atât păsările cât şi vitele, şi toate fiarele de pe pământ care sunt cu voi; cu toate cele care au ieşit din corabie şi cu orice alte dobitoace de pe pământ.
Ps 115.9;
11Fac un legământ cu voi că nici o făptură nu va mai fi nimicită de apele potopului, şi nu va mai veni potop ca să pustiiască pământul."
Isa 54.9;
12Şi Dumnezeu a zis: "Iată semnul legământului pe care-l fac între Mine şi voi, şi între toate vieţuitoarele care sunt cu voi, pentru toate neamurile de oameni în veci:
Gen 17.11;
13curcubeul Meu, pe care l-am aşezat în nor, el va sluji ca semn al legământului dintre Mine şi pământ.
Ex 28.12;
14Când voi strânge nori deasupra pământului, curcubeul se va arăta în nor;
15şi Eu Îmi voi aduce aminte de legământul dintre Mine şi voi şi dintre toate vieţuitoarele de orice trup; şi apele nu se vor mai face un potop, ca să nimicească orice făptură.
Lev 26.42-45;Ezec 16.60;
16Curcubeul va fi în nor; şi Eu Mă voi uita la el, ca să-Mi aduc aminte de legământul cel veşnic dintre Dumnezeu şi toate vieţuitoarele de orice trup de pe pământ".
Gen 17.13-19;
17Şi Dumnezeu a zis lui Noe: "Acesta este semnul legământului pe care l-am făcut între Mine şi orice făptură de pe pământ."
Fiii lui Noe.
18Fiii lui Noe, care au ieşit din corabie, erau: Sem, Ham şi Iafet: Ham este tatăl lui Canaan.
Gen 10.6;
19Aceştia au fost cei trei fii ai lui Noe, şi din ei s-au răspândit oameni peste tot pământul.
Gen 5.32;Gen 10.32;1Cron 14;
20Noe a început să fie lucrător de pământ, şi a sădit o vie.
Gen 3.12-23;Gen 4.2;Prov 12.11;
21A băut vin, s-a îmbătat şi s-a dezgolit în mijlocul cortului său.
Prov 20.1;1Cor 10.12;
22Ham, tatăl lui Canaan, a văzut goliciunea tatălui său, şi a spus celor doi fraţi ai lui afară.
23Atunci Sem şi Iafet au luat mantaua, au pus-o pe umeri, au mers de-a-ndăratelea şi au acoperit goliciunea tatălui lor; fiindcă feţele le erau întoarse înapoi, n-au văzut goliciunea tatălui lor.
Ex 20.12;Gal 6.1;
24Noe s-a trezit din ameţeala vinului, şi a aflat ce-i făcuse fiul său cel mai tânăr.
25Si a zis: "Blestemat să fie Canaan! Să fie robul robilor fraţilor lui!"
Deut 27.16;Ios 9.23;1Împ 9.20-21;
26El a mai zis: "Binecuvântat să fie Domnul, Dumnezeul lui Sem, Şi Canaan să fie robul lui! (Sau: lor.)
Ps 144.15;Evr 11.16;
27Dumnezeu să lărgească locurile stăpânite de Iafet, Iafet să locuiască în corturile lui Sem, Şi Canaan să fie robul lor!"
Efes 2.13-14;Efes 3.6;
28Noe a trăit, după potop, trei sute cincizeci de ani.
29Toate zilele lui Noe au fost de nouă sute cincizeci de ani; apoi a murit.
Urmaşii lui Iafet.
1Iată spiţa neamului fiilor lui Noe: Sem, Ham şi Iafet. După potop li s-au născut fii.
10
Gen 9.1-19;
2Fiii lui Iafet au fost: Gomer, Magog, Madai, Iavan, Tubal, Meşec şi Tiras.
1Cro 1.5;
3Fiii lui Gomer: Aşchenaz, Rifat şi Togarma.
4Fiii lui Iavan: Elişa, Tarşiş, Chitim, şi Dodanim.
5De la ei se trag popoarele din ţările neamurilor de pe malul mării, după ţinuturile lor, după limba fiecăruia, după familiile lor, după seminţiile lor.
Ps 72.10;Ier 2.10;Ier 25.22;Ţef 2.11;
Urmaşii lui Ham.
6Fiii lui Ham au fost: Cuş, Miţraim, Put şi Canaan. -
1Cro 1.8;
7Fiii lui Cuş: Seba, Havila, Sabta, Raema şi Sabteca. Fiii lui Raema: Şeba şi Dedan.
8Cuş a născut şi pe Nimrod: el este acela care a început să fie puternic pe pământ.
9El a fost un viteaz vânător înaintea Domnului; iată de ce se zice: "Ca Nimrod, viteaz vânător înaintea Domnului."
Ier 16.16;Mic 7.2;Gen 6.11;
10El a domnit la început peste Babel, Erec, Acad şi Calne, în ţara Şinear.
Mic 5.6;
11Din ţara aceasta a intrat în Asiria; a zidit Ninive, Rehobot-Ir, Calah
12şi Resen între Ninive şi Calah; aceasta este cetatea cea mare. -
13Miţraim a născut pe Ludimi, Anamimi, Lehabimi, Naftuhimi,
14Patrusimi, Casluhimi, (din care au ieşit Filistenii) şi pe Caftorimi.
1Cron 1.12;
15Canaan a născut pe Sidon, întâiul lui născut, şi pe Het;
16şi pe Iebusiţi, pe Amoriţi, pe Ghirgasiţi,
17pe Heviţi, pe Archiţi, pe Siniţi,
18pe Arvadiţi, pe Ţemariţi, pe Hamatiţi. În urmă, familiile Canaaniţilor s-au împrăştiat.
19Hotarele Canaaniţilor se întindeau de la Sidon, cum mergi spre Gherar, până la Gaza, şi cum mergi spre Sodoma, Gomora, Adma şi Ţeboim, până la Leşa.
Gen 13.12-17;Gen 15.18-21;Num 34.2-12;Ios 12.7-8;
20Aceştia sunt fiii lui Ham, după familiile lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor.
Urmaşii lui Sem.
21Şi lui Sem, tatăl tuturor fiilor lui Eber, şi fratele cel mai mare al lui Iafet, i s-au născut fii.
22Fiii lui Sem au fost: Elam, Asur, Arpacşad, Lud şi Aram.
1Cro 1.17;
23Fii lui Aram: Uţ, Hul, Gheter şi Maş.
24Arpacşad a născut pe Şelah; şi Şelah a născut pe Eber.
Gen 11.12;
25Lui Eber i s-au născut doi fii: numele unuia era Peleg (Adică: Împărţire.), numit aşa pentru că pe vremea lui s-a împărţit pământul; iar numele fratelui său era Ioctan.
1Cron 1.19;
26Ioctan a născut pe Almodad, pe Şelef, pe Aţarmavet, pe Ierah,
27pe Adoram, pe Uzal, pe Dicla,
28pe Obal, pe Abimael, pe Seba,
29pe Ofir, pe Havila, şi pe Iobab. Toţi aceştia au fost fiii lui Ioctan.
30Ei au locuit de la Meşa, cum mergi spre Sefar, până la muntele răsăritului.
31Aceştia sunt fiii lui Sem, după familiile lor, după limbile lor, după ţările lor, după neamurile lor.
32Acestea sunt familiile fiilor lui Noe, după spiţa neamului lor, după neamurile lor. Şi din ei au ieşit neamurile care s-au răspândit pe pământ după potop.
Gen 10.1;Gen 9.19;
Turnul Babel.
1Tot pământul avea o singură limbă şi aceleaşi cuvinte.
2Pornind ei înspre răsărit, au dat peste o câmpie în ţara Şinear; şi au descălecat acolo.
3Şi au zis unul către altul: "Haidem! să facem cărămizi, şi să le ardem bine în foc." Şi cărămida le-a ţinut loc de piatră, iar smoala le-a ţinut loc de var.
4Si au mai zis: "Haidem! să ne zidim o cetate şi un turn al cărui vârf să atingă cerul, şi să ne facem un nume, ca să nu fim împrăştiaţi pe toată faţa pământului."
11
Deut 1.28;
5Domnul S-a pogorât să vadă cetatea şi turnul, pe care-l zideau fiii oamenilor.
Gen 18.21;
6Şi Domnul a zis: "Iată, ei sunt un singur popor, şi toţi au aceeaşi limbă; şi iată de ce s-au apucat; acum nimic nu i-ar împiedica să facă tot ce şi-au pus în gând.
Gen 9.19;Fapt 17.26;Gen 11.1;Ps 2.1;
7Haidem! să Ne pogorâm şi să le încurcăm acolo limba, ca să nu-şi mai înţeleagă vorba unii altora."
Gen 1.26;Ps 2.4;Fapt 2.4-6;Gen 42.23;Deut 28.49;Ier 5.15;1Cor 14.2-11;
8Şi Domnul i-a împrăştiat de acolo pe toată faţa pământului; aşa că au încetat să zidească cetatea.
Luc 1.51;Gen 10.25-32;
9De aceea cetatea a fost numită Babel (Adică: Împărţire.), căci acolo a încurcat Domnul limba întregului pământ, şi de acolo i-a împrăştiat Domnul pe toată faţa pământului.
1Cor 14.23;
DE LA AVRAAM PÂNĂ LA IOSIF
Urmaşii lui Sem.
10Iată spiţa neamului lui Sem. La vârsta de o sută de ani, Sem a născut pe Arpacşad, la doi ani după potop.
STRĂMOŞII POPORULUI ISRAEL
DE LA AVRAAM PÂNĂ LA IOSIF
Geneza 11.10-50. Isaia 51.1,2 Evrei 11.13-16, 39, 40
Urmaşii lui Sem.
Gen 10.22;1Cron 1.17;
11După naşterea lui Arpacşad, Sem a trăit cinci sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
12La vârsta de treizeci şi cinci de ani, Arpacşad a născut pe Şelah.
Luc 3.36;
13După naşterea lui Şelah, Arpacşad a mai trăit patru sute trei ani; şi a născut fii şi fiice.
14La vârsta de treizeci de ani, Şelah a născut pe Eber.
15După naşterea lui Eber, Şelah a mai trăit patru sute trei ani; şi a născut fii şi fiice.
16La vârsta de treizeci şi patru de ani, Eber a născut pe Peleg.
1Cron 1.19;Luc 3.35;
17După naşterea lui Peleg, Eber a mai trăit patru sute treizeci de ani; şi a născut fii şi fiice.
18La vârsta de treizeci de ani, Peleg a născut pe Reu.
19După naşterea lui Reu, Peleg a mai trăit două sute nouă ani; şi a născut fii şi fiice.
20La vârsta de treizeci şi doi de ani, Reu a născut pe Serug.
Luc 3.35;
21După naşterea lui Serug, Reu a mai trăit două sute şapte ani; şi a născut fii şi fiice.
22La vârsta de treizeci de ani, Serug a născut pe Nahor.
23După naşterea lui Nahor, Serug a mai trăit două sute de ani; şi a născut fii şi fiice.
24La vârsta de douăzeci şi nouă de ani, Nahor a născut pe Terah.
Luc 3.34;
25După naşterea lui Terah, Nahor a mai trăit o sută nouăsprezece ani; şi a născut fii şi fiice.
26La vârsta de şaptezeci de ani, Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran.
Ios 24.2;1Cron 1.26;
Familia lui Terah.
27Iată spiţa neamului lui Terah. Terah a născut pe Avram, pe Nahor şi pe Haran. - Haran a născut pe Lot.
28Şi Haran a murit în faţa tatălui său Terah, în ţara în care se născuse, în Ur în Haldea. -
29Avram şi Nahor şi-au luat neveste. Numele nevestei lui Avram era Sarai, şi numele nevestei lui Nahor era Milca, fiica lui Haran, tatăl Milcăi şi Iscăi.
Gen 17.15;Gen 20.12;Gen 22.20;
30Sarai era stearpă: n-avea copii deloc.
Gen 16.1-2;Gen 18.11-12;
31Terah a luat pe fiul său Avram, şi pe Lot, fiul lui Haran, fiul fiului său, şi pe Sarai, nora sa, nevasta fiului său Avram. Au ieşit împreună din Ur din Haldea, ca să meargă în ţara Canaan. Au venit până la Haran, şi s-au aşezat acolo.
Gen 12.1;Neem 9.7;Fapt 7.4;Gen 10.19;
32Zilele lui Terah au fost de două sute cinci ani; şi Terah a murit în Haran.
Plecarea şi sosirea lui Avram în ţara Canaan.
1Domnul zisese lui Avram: "Ieşi din ţara ta, din rudenia ta, şi din casa tatălui tău, şi vino în ţara pe care ţi-o voi arăta.
12
Gen 15.7;Isa 41.2;Fapt 7.3;Evr 11.8;
2Voi face din tine un neam mare, şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare, şi vei fi o binecuvântare.
Gen 17.6;Gen 18.18;Deut 26.5;1Împ 3.8;Gen 24.35;Gen 28.4;Gal 3.14;
3Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta, şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.
Gen 27.29;Ex 23.22;Num 24.9;Gen 18.18;Gen 22.18;Gen 26.4;Ps 72.17;Fapt 3.25;Gal 3.8;
4Avram a plecat, cum îi spusese Domnul, şi a plecat şi Lot împreună cu el. Avram avea şaptezeci şi cinci de ani, când a ieşit din Haran.
5Avram a luat pe Sarai, nevasta sa, şi pe Lot, fiul fratelui său, împreună cu toate averile, pe care le strânseseră şi cu toate slugile pe care le câştigaseră în Haran. Au plecat în ţara Canaan, şi au ajuns în ţara Canaan.
Gen 14.14;Gen 11.31;
6Avram a străbătut ţara până la locul numit Sihem, până la stejarul lui More. Canaaniţii erau atunci în ţară.
Evr 11.9;Deut 11.30;Jud 7.1;Gen 10.18-19;Gen 13.7;
7Domnul S-a arătat lui Avram, şi i-a zis: "Toată ţara aceasta o voi da seminţei tale." Şi Avram a zidit acolo un altar Domnului, care i Se arătase.
Gen 17.1;Gen 13.15;Gen 17.8;Ps 105.9-11;Gen 13.4;
8De acolo a pornit spre munte, la răsărit de Betel, şi şi-a întins cortul, având Betelul la apus şi Ai la răsărit. A zidit şi acolo un altar Domnului, şi a chemat Numele Domnului.
Gen 13.4;
9Avram şi-a urmat drumul, înaintând mereu spre miazăzi.
Gen 13.3;
Avram în Egipt.
10A venit însă o foamete în ţară; şi Avram s-a pogorât în Egipt, ca să locuiască pentru câtăva vreme acolo; căci era mare foamete în ţară.
Gen 26.1;Ps 105.13;Gen 43.1;
11Când era aproape să intre în Egipt, a zis nevestei sale Sarai: "Iată, ştiu că eşti o femeie frumoasă la faţă.
Gen 12.14;Gen 26.7;
12Când te vor vedea Egiptenii, vor zice: "Aceasta este nevasta lui!" Şi pe mine mă vor omorî, iar pe tine te vor lăsa cu viaţă.
Gen 20.11;Gen 26.7;
13Spune, rogu-te, că eşti sora mea, ca să-mi meargă bine din pricina ta, şi sufletul meu să trăiască datorită ţie."
Gen 20.5-13;Gen 26.7;
14Când a ajuns Avram în Egipt, Egiptenii au văzut că nevasta lui era foarte frumoasă.
Gen 39.7;Mat 5.28;
15Slujbaşii cei mai de frunte ai lui Faraon au văzut-o şi ei, şi au lăudat-o la Faraon; şi femeia a fost adusă în casa lui Faraon.
Gen 20.2;
16Pe Avram l-a primit bine din pricina ei; şi Avram a căpătat oi, boi, măgari, robi şi roabe, măgăriţe şi cămile.
Gen 20.14;
17Dar Domnul a lovit cu mari urgii pe Faraon şi casa lui, din pricina nevestei lui Avram Sarai.
Gen 20.18;1Cron 16.2;Ps 105.14;Evr 13.4;
18Atunci Faraon a chemat pe Avram, şi i-a zis: "Ce mi-ai făcut? Pentru ce nu mi-ai spus că este nevasta ta?
Gen 20.9;Gen 26.10;
19De ce ai zis: "Este sora mea", şi am luat-o astfel de nevastă? Acum, iată-ţi nevasta; ia-o, şi pleacă!"
20Şi Faraon a dat poruncă oamenilor lui să-l petreacă pe el, pe nevasta sa şi tot ce avea.
Prov 21.1;
Întoarcerea lui Avram în Canaan. Despărţirea de Lot.
1Avram s-a suit din Egipt în ţara de la miazăzi, el, nevasta sa, şi tot ce avea, împreună cu Lot.
13
Gen 12.9;
2Avram era foarte bogat în vite, în argint, şi în aur.
Gen 24.35;Ps 112.3;Prov 10.22;
3Din ţara de la miazăzi s-a îndreptat şi a mers până la Betel, până la locul unde fusese cortul lui la început, între Betel şi Ai,
Gen 12.8-9;
4în locul unde era altarul, pe care-l făcuse mai înainte. Şi acolo, Avram a chemat Numele Domnului.
Gen 12.7-8;Ps 116.17;
5Lot, care călătorea împreună cu Avram, avea şi el oi, boi şi corturi.
6Şi ţinutul acela nu-i încăpea să locuiască împreună; căci averile lor erau aşa de mari, încât nu puteau să locuiască împreună.
Gen 36.7;
7S-a iscat o ceartă între păzitorii vitelor lui Avram şi păzitorii vitelor lui Lot. Canaaniţii şi Feresiţii locuiau atunci în ţară.
Gen 26.20;Gen 12.6;
8Avram a zis lui Lot: "Te rog, să nu fie ceartă între mine şi tine, şi între păzitorii mei şi păzitorii tăi, căci suntem fraţi.
1Cor 6.7;
9Nu-i oare toată ţara înaintea ta? Mai bine desparte-te de mine: dacă apuci tu la stânga, eu voi apuca la dreapta; dacă apuci tu la dreapta, eu voi apuca la stânga."
Gen 20.15;Gen 34.10;Rom 12.17;Evr 12.14;Iac 3.17;
10Lot şi-a ridicat ochii, şi a văzut că toată Câmpia Iordanului era bine udată în întregime. Înainte de a nimici Domnul Sodoma şi Gomora, până la Ţoar, era ca o grădină a Domnului, ca ţara Egiptului.
Gen 19.17;Deut 34.3;Ps 107.34;Gen 19.24-25;Gen 2.10;Isa 51.3;Gen 14.2-8;Gen 19.22;
11Lot şi-a ales toată Câmpia Iordanului, şi a mers spre răsărit. Astfel s-au despărţit ei unul de altul.
12Avram a locuit în ţara Canaan, iar Lot a locuit în cetăţile din Câmpie, şi şi-a întins corturile până la Sodoma.
Gen 19.29;Gen 14.12;Gen 19.1;2Pet 2.7-8;
13Oamenii din Sodoma erau răi, şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului.
Gen 18.24;Ezec 16.49;2Pet 2.7-8;Gen 6.11;
Făgăduinţa dată lui Avram
14Domnul a zis lui Avram, după ce s-a despărţit Lot de el: "Ridică-ţi ochii, şi, din locul în care eşti, priveşte spre miazănoapte şi spre miazăzi, spre răsărit şi spre apus;
Gen 13.11;Gen 28.14;
15căci toată ţara pe care o vezi, ţi-o da ţie şi seminţei tale în veac.
Gen 12.7;Gen 15.18;Gen 17.8;Gen 24.7;Gen 25.4;Num 34.12;Deut 34.4;Fapt 7.5;
2Cron 20.7;Ps 37.22-29;Ps 112.2; 16Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată.
2Cron 20.7;Ps 37.22-29;Ps 112.2; 16Îţi voi face sămânţa ca pulberea pământului de mare; aşa că, dacă poate număra cineva pulberea pământului, şi sămânţa ta va putea să fie numărată.
Gen 15.5;Gen 22.17;Gen 26.4;Gen 28.14;Gen 32.12;2Ex 32.12;Num 23.10;Deut 1.10;
1Împ 4.20;1Cron 7.23;Isa 48.19;Ier 33.22;Rom 4.16-18;Evr 11.12; 17Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da". 18Avram şi-a ridicat corturile, şi a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.
1Împ 4.20;1Cron 7.23;Isa 48.19;Ier 33.22;Rom 4.16-18;Evr 11.12; 17Scoală-te, străbate ţara în lung şi în lat; căci ţie ţi-o voi da". 18Avram şi-a ridicat corturile, şi a venit de a locuit lângă stejarii lui Mamre, care sunt lângă Hebron. Şi acolo a zidit un altar Domnului.
Gen 14.13;Gen 35.27;Gen 37.14;
Avram biruieşte pe împăraţi.
1Pe vremea lui Amrafel, împăratul Şinearului, lui Arioc, împăratul Elasarului, lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, şi lui Tideal, împăratul Goiimului,
14
Gen 10.10;Gen 11.2;Isa 11.11;
2s-a întâmplat că ei au făcut război cu Bera, împăratul Sodomei, cu Birşa, împăratul Gomorei, cu Şineab, împăratul Admei, cu Şemeeber, împăratul Ţeboimului şi cu împăratul Belei sau Ţoarului.
Deut 29.23;Gen 19.22;
3Aceştia din urmă s-au adunat cu toţii în valea Sidim, adică Marea Sărată.
Num 34.12;Deut 3.17;Ios 3.16;Ps 107.34;
4Timp de doisprezece ani fuseseră supuşi lui Chedorlaomer; şi în anul al treisprezecelea s-au răsculat.
Gen 9.26;
5Dar, în anul al patrusprezecelea Chedorlaomer şi împăraţii care erau cu el au pornit, şi au bătut pe Refaimi la Aşterot-Carnaim, pe Zuzimi la Ham, pe Emimi la Şave-Chiriataim,
Gen 15.20;Deut 3.11;Ios 12.4;Ios 13.13;Deut 2.20;Deut 2.10-11;
6şi pe Horiţi în muntele lor Seir, până la stejarul Paran, care este lângă pustie.
Deut 2.12-22;
7Apoi s-au întors, au venit la En-Mişpat, sau Cades, şi au bătut pe Amaleciţi pe tot ţinutul lor, ca şi pe Amoriţi, care locuiau la Haţaţon-Tamar.
2Cron 20.2;
8Atunci au ieşit împăratul Sodomei, împăratul Gomorei, împăratul Admei, împăratul Ţeboimului şi împăratul Belei sau Ţoarului, şi s-au aşezat în linie de bătaie împotriva lor, în valea Sidim,
9şi anume: împotriva lui Chedorlaomer, împăratul Elamului, împotriva lui Tideal, împăratul Goiimului, împotriva lui Amrafel, împăratul Şinearului şi împotriva lui Arioc, împăratul Elasarului: patru împăraţi împotriva a cinci.
10Valea Sidim era acoperită cu fântâni de smoală. Împăratul Sodomei şi împăratul Gomorei au luat-o la fugă, şi au căzut în ele; ceilalţi au fugit spre munte.
Gen 11.3;Gen 19.17-30;
11Biruitorii au luat toate bogăţiile Sodomei şi Gomorei, şi toate merindele lor, şi au plecat.
Gen 14.16-21;
12Au luat şi pe Lot, fiul fratelui lui Avram, care locuia în Sodoma; au luat şi averile lui, şi au plecat.
Gen 12.5;Gen 13.12;
13A venit unul, care scăpase, şi a dat de ştire lui Avram, Evreul; acesta locuia lângă stejarii lui Mamre, Amoritul, fratele lui Eşcol, şi fratele lui Aner, care făcuseră legătură de pace cu Avram.
Gen 13.18;Gen 14.24;
14Cum a auzit Avram că fratele său fusese luat prins de război, a înarmat trei sute optsprezece din cei mai viteji slujitori ai lui, născuţi în casa lui, şi a urmărit pe împăraţii aceia până la Dan.
Gen 13.8;Gen 15.3;Gen 17.12-27;Ecl 2.7;Deut 34.1;Jud 18.29;
15Şi-a împărţit oamenii în mai multe cete, s-a aruncat asupra lor noaptea, i-a bătut, şi i-a urmărit până la Hoba, care este la stânga Damascului.
Isa 41.2-3;
16A adus înapoi toate bogăţiile; a luat înapoi şi pe fratele său Lot, cu averile lui, precum şi pe femei, şi norodul.
Gen 14.11-12;
Melchisedec binecuvântează pe Avram.
17După ce s-a întors Avram de la înfrângerea lui Chedorlaomer şi a împăraţilor care erau împreună cu el, împăratul Sodomei i-a ieşit în întâmpinare în valea Şave, sau Valea Împăratului.
Evr 7.1;Jud 11.34;1Sam 18.6;2Sam 18.18;
18Melhisedec, împăratul Salemului, a adus pâine şi vin: el era preot al Dumnezeului Celui Prea Înalt.
Evr 7.1;Ps 110.4;Evr 5.6;Mic 6.6;Fapt 16.17;
19Melhisedec a binecuvântat pe Avram, şi a zis: "Binecuvântat să fie Avram de Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului.
Rut 3.10;2Sam 2.5;Gen 14,22;Mat 11.25;
20Binecuvântat să fie Dumnezeul Cel Prea Înalt, care a dat pe vrăjmaşii tăi în mâinile tale!" Şi Avram i-a dat zeciuială din toate.
Gen 24.27;Evr 7.4;
21Împăratul Sodomei a zis lui Avram: "Dă-mi oamenii, şi ţine bogăţiile pentru tine."
22Avram a răspuns împăratului Sodomei: "Ridic mâna spre Domnul, Dumnezeul Cel Prea Înalt, Ziditorul cerului şi al pământului,
Ex 6.8;Dan 12.7;Apoc 10.5-6;Gen 14.19;Gen 21.33;
23şi jur că nu voi lua nimic din tot ce este al tău, nici măcar un fir de aţă, nici măcar o curea de încălţăminte, ca să un zici: "Am îmbogăţit pe Avram." Nimic pentru mine!
Est 9.15-16;
24afară de ce au mâncat flăcăii, şi partea oamenilor care au mers cu mine, Aner, Eşcol şi Mamre: ei pot să-şi ia partea lor!"
Gen 14.13;
Sămânţa lui Avram.
1După aceste întâmplări, Cuvântul Domnului a vorbit lui Avram într-o vedenie, şi a zis: "Avrame, nu te teme; Eu sunt scutul tău, şi răsplata ta cea foarte mare."